fbpx

Bucătărie albă cu furnir natural de stejar

Bucătărie albă cu furnir natural de stejar

Mai mult decât o bucătărie

În designul contemporan, granițele dintre încăperi și funcționalitatea lor se estompează tot mai mult. Oamenii tind să petreacă timpul împreună, eliminând barierele inutile și deschizând interiorul. Astfel, tot mai multe proiecte sunt realizate după conceptul open space, în care o zonă curge firesc în alta. În acest proiect, panourile decorative de perete și ușa ascunsă din zona de living continuă armonios către zona bucătăriei, formând o punte între spațiile funcționale. Tehnica de zonare cromatică Color blocking evidențiază foarte clar scopul zonelor: zona de depozitare și cea de gătit.
Acest proiect este un exemplu excelent care arată de ce merită să începi planificarea mobilierului încă din faza de lucrărilor de interior. 
Atunci când mobilierul la comandă este bine integrat într-un proiect, totul pare firesc. Puțini însă cunosc volumul de muncă care se ascunde în spate.

Lucru de la zero

Încă din faza de construcție, am realizat o mulțime de ajustări pentru ca rezultatul final să fie impecabil: 
– realizarea structurilor din gips-carton pentru alinierea panourilor decorative cu fronturile mobilierului; 
– montarea plăcilor ceramice ca rosturile să coincidă cu marginile mobilierului; 
– poziționarea prizelor, surselor de apă și scurgerilor; 
– relocarea colectorului pentru încălzirea pardoselii; 
– îmbinarea atentă între parchet și gresia albă, pentru a continua linia bucătăriei; 
– renunțarea la conducta pentru hotă, în favoarea unei ieșiri directe în exterior.

Acest proiect demonstrează cât de importantă este abordarea complexă și colaborarea eficientă între toți specialiștii implicați, pentru a obține un spațiu estetic și confortabil. 

Bucătărie albă cu furnir natural de stejar

Furnir natural de stejar

Niciun material de finisaj nu poate egala rafinamentul lemnului natural. Clienții noștri au tins să creeze un interior cald și primitor, în care lemnul prin abundența sa, să fie echilibrat de tonurile deschise și luminoase. 
Lemnul este prezent din plin: parchet, lamele decorative, scară, balustradă, panouri de perete. Pentru a echilibra textura pronunțată a parchetului, am ales un furnir de stejar cu fibră radială, subtilă și elegantă.  
Înălțimea maximă a tavanului ajunge la aproximativ trei metri, așa că am asamblat panourile în lungime, astfel încât să obținem suprafețe continue, fără rosturi vizibile pe verticală. 

Bucătărie albă cu furnir natural de stejar

Zone funcționale

Bucătăria este împărțită în două zone funcționale: zona de depozitare și zona de gătit. 
Zona de depozitare este placată cu furnir de stejar și include un frigider încorporat de mari dimensiuni și o coloană Space Tower. Aici sunt stocate toate alimentele într-un singur loc – extrem de practic și comod. 

Zona albă este zona de lucru: blatul este din cuarț, iar în sertarele încăpătoare se află toate ustensilele de gătit și servire, la îndemână și bine organizate. 

Bucătărie albă cu furnir natural de stejar
Bucătărie albă cu furnir natural de stejar
Bucătărie albă cu furnir natural de stejar
Bucătărie albă cu furnir natural de stejar
Bucătărie albă cu furnir natural de stejar
Bucătărie albă cu furnir natural de stejar

Geometrie impecabilă

V-ați întrebat vreodată prin ce se diferențiază o piesă de mobilier calitativă? Aceleași fronturi, aceeași feronerie – și totuși senzația e complet diferită. 
Diferența constă în detaliile fine – cele care nu sunt vizibile cu ochiul liber unei persoane neexperimentate, dar care sunt percepute la nivel instinctiv. 
Această bucătărie la comandă este despre detalii, despre geometrie impecabilă și despre rosturi impecabile. 

În etapa de proiectare, am acordat o atenție deosebită detaliilor.
– Textura furnirului continuă fără întrerupere de la o fațadă la alta.
– Linia de jos a bucătăriei se aliniază perfect cu modelul plăcilor albe de pe podea.
– Soclul este îmbinat la 45 de grade pe ambele părți, la fel ca detaliile lateralele ale dulapurilor de jos, împreună cu fațadele. 

Dacă privești atent colțul interior al bucătăriei, vei observa că linia mânerului frezat se continuă perfect, fără întrerupere. 

Ai mai observat astfel de detalii și în alte bucătării? 

Bucătărie albă cu furnir natural de stejar

Total White

Una dintre cele mai provocatoare sarcini pentru noi a fost combinarea nuanțelor diferite de alb. Plăci de ceramică albe, blat alb, fațade albe, plită albă – toate, dar în nuanțe diferite de alb! 
Fațadele sunt realizate din MDF vopsit într-o nuanță caldă de alb. 
Blatul de bucătărie din cuarț italian a fost montat direct de echipa noastră profesionistă, odată cu montarea mobilierul. 
Cea mai „albă” piesă este plita cu inducție de la SMEG. Pentru a păstra imaginea ideală a interiorului, am fost nevoiți să înlocuim chiar și garnitura originală, care era inițial neagră. 

În curând vom publica pe blog detalii suplimentare despre etapele de realizare ale acestui proiect și despre acele aspecte aparent invizibile, care însă contribuie esențial la armonia și unitatea finală a interiorului. 

Când alegi colaborarea cu noi, poți fi sigur că ne vom gândi la toate detaliile – împreună cu tine și pentru tine. 

Bucătărie albă cu furnir natural de stejar
Bucătărie albă cu furnir natural de stejar